Vladimir Putin a anunțat începerea vaccinării anti-Covid în masă în Rusia de săptămâna viitoare

Vladimir Putin a anunțat că începe vaccinarea în masă împotriva COVID în Rusia începând de săptămâna viitoare. Oamenii vor fi vaccinați cu Sputnik V, ”cel mai bun vaccin”, potrivit președintelui.

”Cer să se lanseze o vaccinare în masă a întregii populaţii, începând de săptămâna viitoare”, a declarat preşedintele statului într-o reuniune guvernamentală ţinută prin videoconferinţă, potrivit news.ro.Alte ArticoleAnunț înfiorător făcut de Organizaţia Mondială a Sănătăţii. …Donald Trump este primul preşedinte american pus sub acuzare …A murit unul dintre marii bogați ai lumii. A renunțat la școală …

Rusia a început în decembrie campania de vaccinare a populaţiei considerată prioritară. În prima etapă pe lista vaccinării au fost trecuţi bătrânii, personalul medical şi cei din învăţământ. Categoriile autorizate să fie vaccinate cu Sputnik V au devenit treptat mai cuprinzătoare.

Fondul suveran rus, ce a finanțat dezvoltarea vaccinului, a precizat că până acum au fost vaccinate peste un milion de persoane în Rusia. E prima țară din lume care, în luna august, a anunțat lansarea unui vaccin împotriva virusului ucigaș. Dezvoltarea atât de rapidă a vaccinului i-a adus numeroase critici la acea vreme.

”Vaccinul rusesc este un lucru evident, iar practica îl confirmă. Cred că este cel mai bun din lume”, a declarat Vladimir Putin. Şeful statului a lăudat condiţiile de depozitare şi de transport ale vaccinului, care ”nu necesită condiţii extreme”.

”Este mult mai simplu şi mai eficient”, a adăugat el, în comparaţie cu cele occidentale.

Citiți și

Vladimir Putin, prea bătrân ca să fie injectat acum împotriva Covid. Ce spune preşedintele Rusiei despre coronavirus

Iubirea secretă a lui Vladimir Putin. Preşedintele Rusiei se pare că mai are o fiică, pe care a făcut-o cu o menajeră ajunsă acum milionară

Vladimir Putin şi-a dat lege să fie senator pe viaţă, după mandatul de preşedinte. Anunţul făcut de şeful statului rus

Sursa: RomaniaTV

Lasă un răspuns