Tatăl lui Bill Gates a murit la 94 de ani. Ce mesaj a transmis miliardarul

loading...

“Am avut cu toţii suficient timp să reflectăm la norocul de a avea în vieţile noastre, pentru toţi aceşti ani, un asemenea om minunat”, a scris Bill Gates.

Conform biografiei sale oficiale, William Henry Gates II a fost veteran al armatei şi partener fondator al unei firme de avocatură din Seattle. De asemenea, a ocupat funcţia de co-preşedinte al Fundaţiei Bill & Melinda Gates, o organizaţie caritabilă înfiinţată în anul 2000.

Familia nu a dezvăluit mai multe detalii legate de cauza decesului, dar susţine că starea de sănătate a celui trecut în nefiinţă era în declin.

Bill Gates nu a făcut un secret din relaţia apropiată cu tatăl său, povestind ori de câte ori a avut ocazia despre calităţile celui care i-a fost model în viaţă.

“Aşa cum am mai spus, el a fost adevăratul Bill Gates”, a scris magnatul tech pe Instagram. “A fost tot ceea ce încerc să devin”.

Citeşte şi: Bill Gates anunţă când se termină pandemia de COVID

Sursa: RomaniaTV

Articolul Tatăl lui Bill Gates a murit la 94 de ani. Ce mesaj a transmis miliardarul apare prima dată în US24 NEWS.

%d blogeri au apreciat: