Să scoatem argintul viu din şcoala online!

Primul lucru pe care mi-au căzut ochii dimineaţă a fost o adresă de la un inspectorat şcolar către toate şcolile din judeţul respectiv, prin care se anunţa un curs de numerologie.Da, aţi citit bine, numerologie. Un curs despre legătura profesor-elev. Mai spun o dată. Numerologie. Acu, fie-mi iertată ignoranţa, dar asta lipseşte din învăţământ în momentul ăsta? Profesorii nu pot avea o legătură cu elevii lor pentru că nu-s iniţiaţi în tainele numerologiei?! Numa întreb, că poate nu ştiu eu lucruri. De aproape un an de zile, şcoala e un haos sinistru. S-au trezit peste noapte, profesori şi elevi deopotrivă, că trebuie să schimbe tot, fără să aibă la îndemână şi uneltele potrivite să facă asta. A apărut noţiunea de şcoală online, ca răspuns la pandemie. Şi ar fi mers, poate, dacă ar fi fost făcută cu cap. Dar nu e cazul. Am pus profesorii şi elevii din cătunele unde abia ajunge curentul electric să facă ore online, le-am dat (sau nu) tablete în locuri în care nici nu e internet, am închis şcoli de frica virusului. Da, e normal să vrei să eviţi îmbolnăvirile, dar nu e normal să bâjbâi un an întreg pe seama unor generaţii care nu-şi găsesc rostul acum. Iar printre toate crăpăturile lăsate de un sistem în derivă, se strecoară doar cei şmecheri. Pentru că suntem atenţi la altceva şi nu mai apucăm să vedem indivizii care ştiu să profite de absolut orice. Aşa a fost posibilă apariţia „profului online Cumpănaşu”, aşa a apărut şi cursul de numerologie ca formă de pregătire didactică. Pur şi simplu, nu i-a văzut nimeni venind, iar când, în sfârşit, a observat cineva, era aproape prea târziu. Urmăritorii lui Cumpănaşu par deja un fel de sectă şi mă tem să mă gândesc la cum ar aplica profesorii în clasă ce „învaţă” la cursul de numerologie. Încă puţin şi descoperim că se recomandă şi vreun curs de scos argintul viu din şcoli, ţinut de vrăjitoare. Într-un an în care oficialii au fost mai ocupaţi să-şi facă rost de voturi pentru două rânduri de alegeri, au fost lăsaţi de izbelişte tocmai cei care ar trebui să readucă ţara pe un drum măcar decent, dacă nu corect. Pentru mine, imaginea şcolii online din tot acest an e mama, educatoare la ţară, umblând cu tableta prin grădină, în căutarea semnalului. În timpul ăsta, de la înălţimea scaunelor din ministere se trimit adrese pompoase şi recomandări de cursuri de numerologie. Şcoala a devenit o glumă şi un pretext pentru unii să mai apară la televizor. Iar generaţiile de elevi şi profesori, prinse la mijloc, se descurcă după cum le duce capul. Va veni şi nota de plată la un moment dat, când, din nou, vom da vina pe „greaua moştenire”.’ + gallery_item.description + ‘

Sursa: Observator

Lasă un răspuns