Român de 19 ani, arestat la Roma pentru un jaf comis într-un mijloc de transport în comun

Un român de 19 ani a fost arestat la Roma, în Italia, după ce a comis un jaf într-un mijloc de transport în comun.Românul, identificat drept I. V. F., se afla într-un autobuz în momentul în care a pus ochii pe telefonul mobil al unui alt tânăr, tot de 19 ani.Conform Polizia di Stato, românul a încercat, mai întâi, să-l facă pe tânăr să-i dea telefonul, iar apoi a început să-l ameninţe.În cele din urmă, românul i-a smuls telefonul victimei cu forţa, aplicându-i câteva lovituri la nivelul feţei, iar apoi a coborât din autobuz şi a luat-o la fugă.Din fericire, un echipaj de poliţie aflat în apropiere a reuşit să-l captureze rapid pe român.Asupra agresorului, pe lângă telefonul victimei, a fost descoperită şi o cantitate de haşiş.

Sursa: Observator

Lasă un răspuns