Raluca Turcan şi Nicolae Neagu deschid listele PNL la Camera Deputaţilor şi la Senat

loading...

Următorii pe lista PNL Sibiu pentru Camera Deputaţilor sunt: Christine Thellmann, Constantin Şovăială, Răzvan Pop, Cornel Macarie, Otilia Man, iar la Senat – Nicolae Neagu, Vlad Vasiu şi Marcela Răulea.

“Suntem la sfârşitul unei perioade în care am fost nevoiţi din nou, după 30 de ani, să luptăm pentru principii, suntem la capătul unei perioade care ne-a făcut mai puternici, împreună, toţi românii oneşti aflaţi fie în stradă, fie în instituţiile statului. Suntem la finalul unei epoci parlamentare triste şi în faţa ultimelor zvâcniri ale celor care au făcut-o posibilă! Numele pe care le propunem astăzi pentru Parlamentul României sunt garanţia că ceea ce s-a întâmplat nu se va mai repeta! România nu îşi mai permite derapaje de la democraţie în faţa Europei, în faţa propriilor cetăţeni, dar nici nu mai are timp de experimente! PNL a început reconstrucţia ţării, iar de oamenii din Parlament depinde continuarea pe acest drum. De aceşti oameni, de încrederea pe care le-o vor da sibienii, depinde şi dezvoltarea judeţului!”, a scris, sâmbătă, pe Facebook Raluca Turcan, vicepremier şi prim-vicepreşedinte al PNL.

Ea arată că pe listele pentru Camera Deputaţilor şi Senat ale PNL Sibiu se află nume care “au confirmat în activitatea parlamentară, ale căror iniţiative au fost susţinute şi au produs efecte în societate, (…) sibieni care au demonstrat ataşament pentru oraşul şi judeţul lor, oameni care aduc un suflu nou” şi în care liberalii au încredere.

Citeşte şi Elena Băsescu, cap de lista la alegerile parlamentare la PMP Constanţa. Tomac va deschide lista la Bucureşti, Dorinel Munteanu la Cluj

Sursa: RomaniaTV

Articolul Raluca Turcan şi Nicolae Neagu deschid listele PNL la Camera Deputaţilor şi la Senat apare prima dată în US24 NEWS.

%d blogeri au apreciat: