Preşedintele Cehiei, internat în spital la scurtă vreme de la întâlnirea cu premierul

Preşedintele Cehiei, Milos Zeman, a ajuns la Spitalul Central Militar din Praga, duminică, la scurt timp după ce s-a întâlnit cu premierul Andrej Babis.

Anunţul a fost făcut de o reprezentantă a spitalului, care nu a venit cu detalii despre starea lui de sănătate, potrivit Reuters.Alte Articole

Cei care aveți peste 40 de ani și luați aceste medicamente, …

Premieră mondială, Germania a testat cu succes trenul care …Prinţul Charles are o maşină care merge cu vin şi zer de …

Presa locală scrie că Milos Zeman a anulat recent un interviu pe care președintele Milos Zeman urma să îl acorde astăzi unei televiziuni.

Zeman, în vârstă de 77 de ani, bolnav de ceva vreme, a petrecut luna trecută opt zile în spital. Biroul său a precizat atunci că preşedintele a fost spitalizat din cauza unei stări de epuizare şi deshidratare.

Advertisements

Președintele Cehiei a ajuns la spital la doar o zi de la alegerile parlamentare pierdute de aliatul său, premierul Andrej Babis.

Coaliţia cehă de centru-dreapta Împreună a câştigat sâmbătă alegerile parlamentare, la limită, în dauna premierului populist miliardar Andrej Babis, potrivit rezultatelor parțiale. Rezultatele publicate anterior de site-ul electoral oficial îl arătau pe Andrej Babis în frunte, dar apoi s-a schimbat totul și rezultatele s-au schimbat.

Citește și…

Decizie de ultimă oră! Compania Pfizer îi AMENINȚĂ pe cei NEVACCINAȚI! Ce vor păți:

Smiley a spus de ce nu se căsătorește cu Gina Pistol: Sunt neatent…

Sursa: RomaniaTV