Premieră. Ambulanțe MApN puse la dispoziția serviciului de Salvare București-Ilfov, copleșit de cazurile de COVID

MApN pune, în premieră, la dispoziția Serviciului de Ambulanță București-Ilfov (SABIF), cinci mașini de salvare de tip B, cu șofer, din cauza solicitărilor din ce în ce mai numeroase generate de pandemia de Covid-19.

„Începând de marți, 12 octombrie, Ministerul Apărării Naționale va pune la dispoziția Serviciului de Ambulanță București-Ilfov (SABIF) cinci ambulanțe de tip B, cu șofer.”, a anunțat MApN, luni seara.Alte Articole

Cei care aveți peste 40 de ani și luați aceste medicamente, …

România vaccinează și băieții împotriva HPV, virusul cu …Bărbat decedat, adus de familie la Spitalul Victor Babeș. Soția …

Este pentru prima dată, de la începutul pandemiei, când ambulanțele MApN vin în ajutorul SABIF.

„Ambulanțele, deservite de personalul SABIF, vor fi folosite în activități specifice de testare a cetățenilor și sunt puse la dispoziție de Direcția Medicală a MApN (două) și de Statul Major al Forțelor Terestre (trei).”, relatează Antena3.

MApN redeschide spitalul militar din Constanța după tragedia de la Spitalului de Boli Infecţioase Constanţa

MApN a hotărât redeschiderea Sistemului Medical Modular de Izolare și Tratament (SMMIT) Constanța, în regim de urgență, în cursul zilei de astăzi, 1 octombrie, pentru a prelua pacienți evacuați în urma incendiului de la Spitalul de Boli Infecțioase din localitate.

La momentul de față, medicii efectueazătrierea pacienților în cadrul Compartimentului Primiri Urgențe al Spitalului Militar de Urgență „Dr. Alexandru Gafencu” Constanța (SMUCT).

Advertisements

Până la această oră au fost preluați 29 de pacienți, dintre aceștia 26 pacienți au rămas internați la SMUCT, iar 3 persoane au fost transferate la SMMIT Constanța, potrivit unui comunicat emis de MApN către DefenseRomania.

Capacitatea totală a SMMIT Constanța este de 100 de locuri, cu suplimentarea personalului medical. Numărul de paturi care poate fi operaționalizat în maxim 72 de ore este de 56 de paturi (din care, pentru cazurile medii, 20 de paturi cu oxigen de la rețea și 20 paturi cu concentratoare de oxigen), cu personalul existent în acest moment în cadrul SMUCT.

SMMIT funcționează ca secție externă a Spitalului Militar de Urgență „Dr. Alexandru Gafencu” Constanța și a fost operaționalizat pe data de 27 septembrie 2020, pentru a prelua cazuri ușoare și medii de infectare cu noul coronavirus.

Întreaga facilitate este organizată într-un grup modular de containere care au înlocuit structura temporară de tip cort instalată inițial pe acest amplasament. Aceasta a fost proiectată de la zero, racordată la toate utilitățile necesare (incluzând instalație de oxigen) și interconectată la sistemul informatic al SMUCT, relatează defense.romania.

 

Citește și…

Decizie de ultimă oră! Compania Pfizer îi AMENINȚĂ pe cei NEVACCINAȚI! Ce vor păți:

Smiley a spus de ce nu se căsătorește cu Gina Pistol: Sunt neatent…

Sursa: RomaniaTV