Portugalia intră din nou în lockdown. Premier: Ne confruntăm cu un al treilea val

Portugalia se confruntă cu un nou număr record de decese şi infectări provocate de coronavirus, făcând inevitabil un nou blocaj, a declarat luni premierul Antonio Costa, relatează AFP.

Portugalia, din nou în lockdown. Număr record de infectăr şi deceseAlte ArticoleCoronavirus: Primul caz de infectare cu tulpina sud-africană, …Un asistent medical din Marea Britanie a fost depistat pozitiv …A murit Sheldon Adelson, magnatul cazinourilor din Las Vegas. …

Citeşte şi Testul RT-PCR, desfiinţat de o instanţă din Portugalia. Este nesigur și ilegal pentru deciziile de carantinare

Premierul a precizat că Guvernul urmează să decidă miercuri restricții similare cu cele impuse în timpul lockdown. Declaraţia primului ministru a fost făcută după ce oficialii din domeniul sănătății au raportat un număr record de 122 de decese în ultimele 24 de ore, ceea ce a ridicat numărul total al Portugaliei la 7.965.

Reamintim că, vineri, Portugalia a înregistrat 10.176 de cazuri noi în 24 de ore. Un total de 3.983 de pacienți cu Covid-19 se află în prezent în spital – un nivel nou – inclusiv 567 în terapie intensivă.

„Cu siguranță ne confruntăm cu un al treilea val al virusului”, a declarat Costa jurnaliștilor.

Ministrul Sănătății, Marta Temido a declarat că singura soluție este reducerea nivelurilor de infecție.

Guvernul se va consulta cu experții în sănătate publică înainte de a discuta despre modul cel mai bun de consolidare a restricțiilor deja existente de la începutul lunii noiembrie.

Președintele Marcelo Rebelo de Sousa a declarat sâmbătă că „nu există altă alternativă decât blocarea generală”.

Sursa: RomaniaTV

Lasă un răspuns