Pasager al avionului prăbuşit în Indonezia salvat de la moarte de testul Covid, care nu era gata înainte de îmbarcare

Un pasager al avionului prăbuşit în Indonezia nu a putut să urce la bord, pentru că testul Covid-19, pe care îl făcuse ca să se poată îmbarca, nu era gata. Ulterior, testul a venit negativ.Pasagerul, care ar fi trebuit să se îmbarce în avionul Boeing 737-500 al Sriwijaya Air a ratat cursa, aşteptând rezultatul PCR al testului pentru coronavirus, obligatoriu pentru îmbarcare.El spune, potrivit avherald.com, că dacă testul Covid, care a fost ulterior negativ ar fi venit înainte de îmbarcare, acum s-ar fi aflat printre cele aproape 60 de persoane care se aflau în avionul prăbuşit în mare, la scurt timp de la decolare.Un Boeing 737-500 Sriwijaya, înmatriculat PK-CLC care efectua zborul SJ-182 de la Jakarta la Pontianak (Indonezia) cu 56 de pasageri și 6 membri ai echipajului, se afla deasupra Mării Java, când contactul radar și radio a fost pierdut cu aeronava la 14: 40L (07: 40Z).Resturi din aeronavă au fost localizate în apele cu o adâncime de aproximativ 15 metri, lângă insula Lancang.Ministerul Transporturilor din Indonezia a confirmat că orice contact cu aeronava a fost pierdut.O operațiune de căutare și salvare este în desfășurare. Primele unități de Basarnas care au ajuns la locul accidentului între Insula Laki și Insula Lancang au localizat resturi.

Sursa: Observator

Lasă un răspuns