Marius Şumudică, dat afară de la Gaziantepspor după prima înfrângere suferită în patru luni

Marius Şumudică, antrenorul formaţiei turce Gaziantepspor, a fost îndepărtat de la conducerea echipei la o zi după ce echipa sa a suferit prima înfrângere într-un meci oficial după patru luni.Eşecul înregistrat în deplasare cu Sivasspor, 1-2, i-a fost fatal lui Şumudică, mai ales şi pe fondul discuţiilor avute în contradictoriu cu conducerea clubului pentru prelungirea contractului scadent în vară.Reprezentanţii clubului Gaziantepspor au anunţat despărţirea de Şumudică prin postarea unui mesaj scurt pe site-ul oficial al clubului.”Ne despărţim de Marius Şumudică, antrenorul echipei noastre timp de aproximativ un an şi jumătate, în urma unui acord mutual. Dorim să îi mulţumim lui Marius Şumudică şi staff-ului său pentru contribuţia la dezvoltarea echipei şi să le urăm succes pe mai departe în cariera lor”, a fost mesajul transmis de reprezentanţii clubului turc.Marius Şumudică a făcut adevărate minuni la conducerea lui Gaziantepspor. Deşi era nou-promovată, echipa turcă a încheiat pe locul 8 sezonul precedent, iar acum se află pe locul 4, la trei puncte de liderul Beşiktaş Istanbul, după ce Mirallas şi compania au reuşit o serie impresionantă de 17 meciuri oficiale fără înfrângere.Gaziantepspor a suferit doar două înfrângeri în campionat, 1-3 în deplasare, cu Galatasaray, în prima etapă a campionatului, şi 1-2 la Sivasspor, sâmbătă, după un alt meci în care echipa antrenată de Marius Şumudică a suferit din cauza erorilor comise de brigada de arbitri.Eşecul suferit şi discuţiile în contradictoriu despre prelungirea contractului au dus la întreruperea relaţiilor dintre Marius Şumudică şi conducerea clubului turc.

Sursa: Observator

Lasă un răspuns