Greșeli și suspiciuni de fraudă la ASF. Mai mulţi angajați sunt anchetați

Greșeli și suspiciuni de fraudă la ASF, anunţă economica.net. Direcțiile din cadrul Autorității de Supraveghere Financiară prezentau membrilor executivi ai Consiliului (vicepreședinte responsabil de sector, prim vicepreședinte sau președinte) câte patru seturi de documente în legătură cu anumite spețe. Trei dintre aceste seturi de documente erau semnate și asumate de către cei care au elaborat lucrarea și de către directorul de Direcție, în timp ce un al patrulea set trebuie semnat doar de către executivul din Consiliu. În mod normal, cele patru seturi trebuie să fie identice. Totuși, în mai multe situații s-a descoperit că în actele menite să fie semnate de „executiv” apăreau formulări diferite față de celelalte trei seturi, au explicat surse citate de economica.net.

În unele cazuri ar fi fost modificări discrete, iar în altele chiar schimbări de anvergură, pasaje întregi modificate. Efectul direct al unor astfel de erori este un avantaj oferit firmelor vizate de lucrări.Alte ArticoleLISTĂ DATORNICI 2021. ANAF trimite scrisorile prin Poştă, …Apple şi Hyundai vor să construiască maşini electrice. Când …Vouchere 2021. Schimbări importante pentru mii de români

„Astfel de suspiciuni au existat mereu în ASF.  Sunt voci care vorbesc de ani de zile despre aceste greșeli mai mult sau mai puțin intenționate. Până acum, nimeni nu a îndrăznit să deschidă discuția. Ce se întâmplă este că firmelor supravegheate li se conferă un avantaj cert. Ele pot contesta în instanță deciziile Consiliului, pe baza erorilor de procedură de genul celor despre care vorbim. Merg în contencios și câștigă lejer și au fost destule cazuri de acest tip, când toată lumea se întreba cum a putut pierde ASF”, arată o sursă care cunoaște situația.

Este posibil ca recenta retragere a directorului Direcției Juridice, Răducu Petrescu să aibă legătură și cu erorile din documente. În orice caz, în timpul mandatului lui Petrescu, ASF a pierdut procese semnificative, inclusiv un proces de faliment în care instanța a infirmat pur și simplu decizia Consiliului de a solicita falimentul LIG Insurance. Nu este singurul exemplu. Astăzi, City Insurance, cel mai mare asigurător din România, cu circa 3 milioane de clienți doar pe RCA, funcționează cu un deficit de rezerve și capital consemnat în acte, pentru că a reușit să suspende, la începutul acestui an, decizia ASF care o obliga să rezolve aceste probleme.

Citeşte mai mult pe Economica.net

Sursa: RomaniaTV

Lasă un răspuns