Doi concurenţi au fost eliminaţi de la Ferma. Cine a pierdut lupta duelului

loading...

În urma dublului duel de la Ferma. Orășeni vs. Săteni dintre frații Stoica și Anda Adam și Elena Chiriac, cei care s-au impus au fost Andrei Stoica și Elena Chiriac.

Aceștia au câștigat primele două probe ale confruntării și au rămas în cursa pentru marele premiu.

“Iniţial, la cum sunt eu construit şi cum am avut copilăria, îmi plăcea să stau prin copaci atârnat. Mi s-a părut o probă uşoară”, a declarat Bogdan Stoica.

George Burcea şi Viviana Sposub sunt OFICIAL un cuplu. S-au sărutat în văzul lumii – FOTO EXCLUSIV

Anda Adam, despre relaţia cu Andrei Stoica, după ce s-a spus că ar avea o idilă

După ce au fost coechipieri la Exatlon, Anda Adam şi Andrei Stoica au participat, din nou, împreună, şi la Ferma. În timp ce se aflau în Republica Dominicană, participând la show-ul de la Kanal D, au existat mai multe speculaţii privind relaţia dintre cei doi.

Anda Adam a vorbit despre acest subiect, încă o dată, precizând că între ea şi luptător nu este mai mult decât o prietenie.

“Noi eram prieteni dinainte de plecarea în Exatlon. Am plecat acolo cunoscându-ne, exact ca Și în Ferma. Cred că atunci a fost o strategie de PR, dacă mă întrebi pe mine. Și în Ferma ai situații în care nu ai de ales: spre exemplu, când am fost legați de mână, eu am fost legată de Cezar Ouatu și am dormit cu el în pat. Nu a însemnat absolut nimic.

Este un reality show și ești filmat de atât de multe camere, inclusiv noaptea, cu infraroșu. Așa că nu cred că cineva ar putea crede că se întâmplă ceva noaptea, totul putând fi observat. Și în Ferma s-a întâmplat să dormim câte 3 într-un pat deoarece nu ne ajungeau paturile. Sunt niște detalii ca într-o tabără, dacă mă întrebi pe mine. Din punctul meu de vedere, eu sunt foarte relaxată cu subiectul: nu avem 12 ani să spunem că nu putem dormi lângă cineva în pat.

Inclusiv în Ferma cei mai mulți avem familii acasă; probabil la cei care sunt singuri, dacă se plac și există un flirt, poate apărea ceva. Noi, ceilalți, ne ajutăm cu orice este nevoie și este o relație de prietenie-frăție  combinată  cu  faptul  că înțelegi că ești într-o competiție. Cu atât mai mult, în Ferma, când fac parte dintr-o echipă cu un prieten bun, cum suntem eu și Bogdan Stoica, este cu atât mai bine să tragi pentru echipă și să faci să le fie bine tuturor”, a declarat Anda Adam pentru Viva.ro.

Sursa: RomaniaTV

Articolul Doi concurenţi au fost eliminaţi de la Ferma. Cine a pierdut lupta duelului apare prima dată în US24 NEWS.

%d blogeri au apreciat: