Dana Budeanu, reacţie incendiară după înregistrarea cu Nicuşor Dan: “Face trafic de influenţă”

loading...

“Această înregistrare este dintr-un şir de înregistrări dintre cei doi. Nicuşor Dan face trafic de influenţă, în favoarea acestui domn. A venit un nene într-o zi şi şi-a luat o parcelă în parc, după care domnul Mitrache a construit fără autorizaţie în parc, într-un copac. A construit o casă, este acolo. El spune că este restaurant, purul Nicuşor Dan a intervenit conform declaraţiei din seara aceasta şi recunoaşte inregistrarea” , susţine Dana Budeanu.

“El( Nicuşor Dan n.r) a intervenit în calitate de mediator, declară dânsul” 

Nicuşor Dan a răspuns acuzaţiilor Danei Budeanu, în direct, la România TV. Candidatul la Primăria Capitalei susţine că este datoria sa să ajute bucureştenii.

“Înregistrarea vine după ce eu am demascat o infracţiune făcută de Gabriala Firea. Eu sunt în înregistrare, să vă explic ce rol am eu. Situaţia este următoarea, un domn avea o proprietate pe care primarul sectorului 4 a demolat-o abuziv. Acest cetăţean a venit la mine, avocatul domniei sale m-a văzut în tribunal şi mi-a spus că are un abuz. Eu ca parlamentar sunt obligat de lege să mă ocup de rezolvarea problemelor bucureştenilor. Eu l-am luat de mână şi ne-am dus la Avocatul Poporului, nu l-a băgat în seamă şi am mers în instanţă. Am considerat că împotriva acestui cetăţean se construieşte un abuz. Instanţa a confirmat că autoritatea locală urma să încalce legea. ” , susţine Nicuşor Dan.

Citeşte şi: Nicuşor Dan, prima reacţie la înregistrarea cu intervenţia în favoarea unui controversat om de afaceri

Nicuşor Dan, candidatul PNL, USR şi PLUS la Primăria Capitalei, apare într-o înregistrare în care se aude cum își folosește influența pentru a ajuta niște oameni de afaceri să nu fie sancționați de către Primăria Sectorului 4.

Dana Budeanu a făcut publică o înregistrare care ar putea dăuna grav candidaturii lui Nicușor Dan. Aceasta arată cum candidatul dreptei pentru funcţia de primar al Capitalei intervine pentru a împiedica luarea unor măsuri legale împotriva omului de afaceri Mihai Mitrache în relația cu Primăria Sectorului 4.

Mihai Mitrache avea o construcţie în Parcul Orășelul Copiilor, de 80 mp pe un spaţiu închiriat de la Primăria Sectorului 4. Ulterior, a construit aici un restaurant pe 250 mp, inclusiv spaţiu verde, în mod ilegal. Taxele şi impozitele neplătite de Mihai Mitrache către Primărie au ajuns la un cuantum de 400 de mii de lei, moment în care omul de afaceri a primit mai multe somaţii pentru a intra în legalitate, pe care le-a ignorat, primăria decizând să recurgă la demolarea construcţiei. Acesta este momentul în care Nicuşor Dan sună funcţionarii de la Sectorul 4 şi intervine în favoarea omului de afaceri, arătând că Mitrache este dispus “să-şi retragă plângerile penale şi postările” împotriva primăriei. Angajatul primăriei îi spune lui Nicuşor Dan în repetate rânduri că “dacă nu aţi fi garantat dvs. pentru el, nu mai aveam de ce să stăm de vorbă”. Mai mult decât atât, când funcţionarul îi spune că Mihai Mitrache se laudă că “vin cu fratele meu Nicuşor Dan!”, “vă pune Nicuşor Dan cu botul pe labe”, râde şi n-l contrazice.

Sursa: RomaniaTV

Articolul Dana Budeanu, reacţie incendiară după înregistrarea cu Nicuşor Dan: “Face trafic de influenţă” apare prima dată în US24 NEWS.

%d blogeri au apreciat: