Cristian Rizea va pierde cetăţenia Republicii Moldova. Igor Dodon: O să-l extrădăm în România şi faceţi ce vreţi cu dânsul

loading...

Potrivit lui Igor Dodon, acest a depus actele pentru obținerea cetățeniei moldovenești pe data de 14 noiembrie 2017, argumentând că „are rude în Congaz”. Acesta a reiterat că el, în calitate de președinte, nu a semnat pentru acordarea cetățeniei acestuia, iar pașaportul i-a fost acordat de Agenția Servicii Publice pe 28 decembrie 2017.

Din “bârlogul” de la Chişinău, fugarul “Luigi” Rizea ameninţă cu mitraliera! Ce mesaj şocant i-a transmis pe whatsapp unui jurnalist 

„În momentul în care această persoană a depus actele, a semnat, prin semnătură, că cunoaște prevederile articolului 20 din Legea cetățeniei Republicii Moldova. Acest articol presupune că, în cazul dobândirii sau redobândirii cetățeniei, dacă a declarat că nu a comis fapte care cad sub incidența articolului menționat și pe urmă se demonstrează că el a dus în eroare Comisia, atunci actele de cetățenie pot fi anulate.

Dacă luăm toată statistica, că la momentul când el a depus actele deja era condamnat în România, pe data de 7 decembrie 2017, Cristian a fost condamnat la 4 ani și 8 luni, asta ce înseamnă?! Asta înseamnă că acest cetățean a depus actele în Moldova, asumându-și angajamentele că nu încalcă legea, dar de fapt a încălcat legea când a depus actele, pentru că era cu dosar penal în România”, a declarat Dodon în cadrul emisiunii „Igor Dodon răspunde”.

Cristian Rizea se ascunde la Chişinău, alături de soţie şi amantă. Gândul prezintă noi imagini cu fugarul căutat de DNA 

Acesta a admis că, „cel mai probabil era un om apropiat fostei conduceri, fostului oligarh care era la putere în Republica Moldova”, iar el, în calitate de președinte, „acum prima dată am aflat”.

„Acum se va verifica, dar noi vedem că a încălcat, se vor verifica toate circumstanețele, cetățenia urmează a fi anulată și această persoană urmează a fi extrădată organelor de drept din România. Așa că, stimați parteneri din România, frați din România, noi nu ascundem și eu nu voi permite ca Republica Moldova să fie loc de ascundere a unor penali din România sau din alte state. Și dacă a profitat de protecția fostului regim oligarhic de la Chișinău și a obținut ilegal cetățenia, această cetățenie va fi anulată și noi o să-l extrădăm înapoi în România și faceți ce vreți cu dânsul, dacă a încălca legislația”, a mai spus Igor Dodon.

Cu toate acestea, în pofida poziției sale „ferme”, Igor Dodon a spus că va face acest lucru „după alegeri”: „Asta este poziția mea fermă și eu în calitate de președinte, și după alegeri, voi face tot posibilul ca să mergem pentru această procedură”, a conchis el.

 

Fostul deputat PSD Cristian Rizea, condamnat în România la 4 ani şi 8 luni de închisoare cu executare, se află la Chişinău, în Republica Moldova, unde s-a stabilit împreună cu familia sa „şi se bucură de protecţia preşedintelui Igor Dodon”, scriu jurnaliştii de la Gândul.

 

Ex-deputatul fugar ar fi obţinut cetăţenie moldovenească atât pentru el, cât şi pentru familia sa în condiţiile în care demersurile în obţinerea acestora „nu erau posibile fară sprijinul lui Plahotniuc, iar mai apoi al lui Dodon, fiind un aspect de notorietate faptul că este condamnat penal în România”, mai arată publicaţia.

Potrivit Gândul, Cristian Rizea şi membrii familiei au primit alte seturi de documente, sub alte nume, respectiv Mihai Cristian Luigi, Mihai Josett-Anne-Marie şi Mihai Albert Cristian, „aspect care nu ar fi fost posibil fără implicarea lui Artur Gumeniuc care, la rândul lui, are o colaborare strânsă cu Serviciile de Informaţii ale Federaţiei Ruse”.

”Mihai Cristian” se recomandă în Chişinău ca fiind director general al staţiei TV Realitatea din Moldova, post de televiziune derivat din postul românesc Realitatea TV, „controlat de Maricel Păcuraru”.

În decembrie 2017, fostul deputat PSD Cristian Rizea a fost condamnat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 4 ani şi 8 luni de închisoare cu executare într-un dosar în care a fost găsit vinovat de trafic de influenţă, spălare de bani şi influenţarea declaraţiilor. Politicianul a fost acuzat de DNA că a pretins în mod direct unui om de afaceri suma de 300.000 de euro, disimulată sub forma a două contracte de împrumut fictive.

Sursa: RomaniaTV

Articolul Cristian Rizea va pierde cetăţenia Republicii Moldova. Igor Dodon: O să-l extrădăm în România şi faceţi ce vreţi cu dânsul apare prima dată în US24 NEWS.

%d blogeri au apreciat: