Copiii din zonele rurale și din familii defavorizate, cei mai afectați de efectele izolării în pandemie

Copiii se simt singuri, trişti şi, mai grav, nu mai au încredere în părinţi. Este concluzia unui studiu recent realizat de Fundaţia World Vision România. Pandemia şi şcoala exclusiv online au dus practic la o izolare a elevilor. Asta pentru că nu au mai comunicat la fel de mult cu profesorii, colegii şi nici măcar cu părinţii, deşi locuiesc în aceeaşi casă.Iar cei mai afectaţi de efectele izolării sunt copiii de la ţară şi cei din familiile defavorizate. Mai grav este că pe fondul acestui sentiment de singurătate resimţit de copii, specialştii avertizează că aceştia sunt mult mai vulnerabili la pericolele şi modelele negative din mediul online, acolo unde îşi caută cei mai mulţi alinare.Studiul scoate la lumină aspecte îngrijorătoare cu privire la bunăstarea copiilor, ele fiind amplificate în special de efectele izolării atât de ceilalţi copii, cât şi de adulţi. Cei mai vulnerabili sunt copiii fără posibilităţi materiale. Doi din 10 copii care trăieisc la sate afirmă că sunt fericiţi doar uneori sau chiar niciodată, în timp ce 7% spun că duc o viaţă rea. Şi asta pentru că de cele mai multe ori nu se simt susţinuţi de familie. Mai exact, potrivit studiului, unul din 5 copii trăieşte cu acest sentiment. În acelaşi timp 8% consideră că familia nu este niciodată alături de ei când au nevoie de ajutor, iar aproape un sfert dintre copii susţin că apucă să petreacă timp cu familia foarte rar. Ori această singurătate la care sunt expuşi, întâreşte sentimentul de neîncredere. După cum putem observa, 6% dintre copii spun că au încredere doar uneori sau chiar niciodată în adulţii cu care locuiesc. Per total, odată cu pandemia, încrederea copiilor în părinţi a scăzut cu nu mai puţin de 14%.

Sursa: Observator

Lasă un răspuns