Centrele de vaccinare, prilej de scandal între primari şi Ministerul Sănătăţii

Banii, mărul discordiei între edilii din ţară şi ministrul Sănătăţii. Miza, centrele de vaccinare.Primarii din ţară au venit să ceară bani pentru a le amenaja. Ordonanţa care va fi aprobată mâine în Guvern nu le spune nimic – cine dă banii şi cât, dar mai important de unde. Scandalul pe bani dintre primari şi guvern este mediat chiar de şeful statului. Iohannis dă asigurări că sumele vor fi decontate şi că scandalul este unul politic.Au mai rămas două zile până la startul celei de a doua faze de vaccinare, în care vor fi imunizate 5 milioane de români. Dar pregătirea centrelor bate pasul pe loc. Nu sunt bani.Acesta este unul dintre centrele de vaccinare din Sectorul 4 care nu a fost încă amenajat. Pentru dotarea lui este nevoie de 5.000 de euro iar pentru plata consumabilelor, în condiţiile în care aici vor fi vaccinate aproximativ 10.000 de persoane pe lună, este nevoie de 30.000 de euro pe lună.Este nevoie de bani şi pentru plata personalului, medici asistente şi registratori care vor lucra în ture de câte 8 ore şi care vor fi plătiţi cu 1.800 lei/zi.Capitala are aproape 200 de centre de vaccinare. Centre care ar trebui să fie funcţionale în a doua jumătate a lunii ianuarie. Vorbim de spitale, policlinici până la circul de stat sau centre precum Romexpo.Sunt totuşi primari care s-au scotocit şi au găsit la buget fonduri pentru amenajare.Baloteşti. O comună lângă Bucureşti cu peste 7.000 de locuitori. Aici, centrul de vaccinare este amenajat pe o suprafaţă de 3.000 de mp, într-un fost palat al copiilor.100.000 de lei au costat paturile, birouri pentru medici şi asistente, laptopuri, paturi medicale.Aici, 3 medici ar trebui să se ocupe de vaccinare. De la minister, vor primi materialele medicale.În ţară, mulţi primarii se plâng că nu au cu ce. Nici bani la buget, nici sprijin. mai ales că ministrul Sănătăţii a spus iniţial că povara sumelor va fi suportată pe plan local. În strategia de vaccinare scrie însă altceva.„Toate cheltuielile legate de dotarea centrelor de vaccinare şi de plata personalului se suportă de la bugetul central. Ministerul Finanţelor ne-a asigurat că aceasta prevedere va fi respectata”, spune Boc.Observator a intrat în posesia unei simulări de costuri. Costuri uriaşe pentru un oraş cu 200 de mii de locuitori, cum ar fi Oradea sau Ploieşti. De exemplu, lunar, sumele ar ajunge la 3 milioane de lei pentru 12 centre de vaccinare funcţionale.Bani pentru susţinerea a 6 cabinete de vaccinare în fiecare centru. Adică plata pentru asistente, câte 84 de asistente în două ture, pentru 12 medici şi 24 de registratori. Trăgând linie, suma este imensă fără a pune la socoteală utilităţile, dotarea şi consumabilele.La Palatul Victoria, situaţia este aproape rezolvată cu o ordonanţă de urgenţă, aflată în lucru. Dar cifrele exacte sunt tot o necunoscută.

Sursa: Observator

Lasă un răspuns