Ce pensie are Adriana Iliescu, fosta profesoară de română intrată în Cartea Recordurilor după ce a născut la 66 de ani

Adriana Iliescu a dat o lecție tuturor, în anul 2005, când, în ciuda a ceea ce zicea lumea, a reușit să aducă pe lume o fetiță la vârsta de aproape 67 de ani. Eliza, fiica fostei profesoare de limba română, are acum 16 ani și are o relație nemaipomenită cu mama ei.

Adriana Iliescu, acum în vârstă de 83 de ani, a mărturisit că e foarte mândră de fiica sa fiindcă e o elevă de nota 10 la școală și, după terminarea liceului, își dorește să urmeze două facultăți, iar mai apoi să intre și ea în învățământ.Alte Articole

Cei care aveți peste 40 de ani și luați aceste medicamente, …

Tom Cruise, transformare şocantă! Ce s-a întâmplat cu fața …Alex Bodi, reacție LIVE pe INSTAGRAM după ce Poliţia a emis …

Cu toate că fiica ei are planuri mari și e ambițioasă, Adriana Iliescu nu poate să nu se gândească și la situația financiară modestă pe care o are.

Principalul venit din familia celor două este pensia Adrianei Iliescu, care de multe ori ajunge cu greu până la final de lună. Până de curând, pensia Adrianei Iliescu a fost de 2.000 de lei pe luna, iar după majorarea din septembrie ar mai fi crescut cu circa 300 de lei. La acest venit se mai adaugă bursa de merit pe care Eliza o primește, aceasta valorând în jur de 250 – 300 de lei.

„Având în vedere perioada aceasta dificilă, purtăm ce avem pe noi, însă ne bucurăm că suntem bine și sănătoase. Fata are o aplecare spre lectură, cumpără și citește cărți, mai ales din secolul XX. Îmi place ca fiica mea să fie cochetă, însă nu dăm banii aiurea pe haine, este un magazin în Drumul Taberei, cu hainuțe la 35-40 de lei. De exemplu, i-am luat, de 1 Iunie, o fustiță plisată, la vreo 40 de lei, extraordinară.”, a declarat Adriana Iliescu, în urmă cu ceva timp.

Advertisements

 

 

Citește și…

Decizie de ultimă oră! Compania Pfizer îi AMENINȚĂ pe cei NEVACCINAȚI! Ce vor păți:

Smiley a spus de ce nu se căsătorește cu Gina Pistol: Sunt neatent…

Sursa: RomaniaTV