Ce a rămas din vila de lux a lui Irinel Columbeanu. Pagubă de peste peste 2.000.000 de euro! FOTOGRAFII înainte şi după incendiu!

loading...

Eduard Uzunov a dezvăluit că singura operă de artă care a scăpat din incendiu, pentru că s-a prăbușit în piscină, a fost statuia amplasată în mijlocul somptuosului livind al vilei și semnată Sabin Bălașa.

„Casa de la Snagov este foarte specială prin faptul că are o istorie deosebită. A fost construită de Ion Columbeanu, cu ajutorul unui arhitect american adus special în România pentru acest proiect. Imobilul a fost conceput pentru a găzdui 15 familii – așa se explică cele 15 camere, fiecare cu baia și cu dresingul ei – și dispunea de zonă de relaxare, zonă de recepție, bucătărie profesională, care putea asigura tot ceea ce este necesar pentru prepararea micului dejun, prânzului și cinei, zone de terase, zone de petrecere, de divertisment, cu sistem de sonorizare în curte, piscină interioară cu ieșire exterioară, teren de tenis sau ponton pentru 10 ambarcațiuni. Ca să înțelegeți cât de bine a fost gândită, vă spun și că vila avea ghețărie proprie, subterană, unde se păstrau calupurile de gheață, ca să reziste cât mai mult timp. Totul era perfect făcut de către acest arhitect american, pentru a fi exploatat. Din ce știu, domnul Columbeanu, când a luat reprezentanța Alcatel voia să îi și găzduiască la Snagov, pe cei care veneau în România, în interes de afaceri”, a declarat Eduard Uzunov, reprezentantul companiei Regatta, specializată în domeniul imobiliar.

Vila lui Irinel Columbeanu, mistuită de un INCENDIU IMENS. Pompierii au intervenit cu 10 AUTOSPECIALE

Expertul mai susține că din momentul construirii vilei și până în prezent s-au schimbat multe, atât în privința destinației construcției, cât și apartenenței acesteia.

„Una din cele mai mediatizate știri ale începuturilor a fost aceea că artistul Sabin Bălașa ar fi primit 1.000.000 de dolari, pentru a face o pictură murală în vila Columbeanu. Dacă este doar o legendă creată în scop de marketing, nu se știe. Adevărul este însă, că această pictură murală din vilă nu era singura, iar lucrările nu fuseseră făcute doar de Sabin Bălașa. O altă pictură murală era semnată de fiul lui Sabin, Tudor Bălașa, iar o a treia, de Anna Lesko. Mai erau în living o lucrare sau două semnate, de asemenea, de Tudor Bălașa, iar într-o cameră am mai găsit câteva lucrări ale lui Sabin Bălașa, reprezentând portretele lui Ion și Irinel Columbeanu, din anii 1999-2000. În acest moment, întreaga pictură murală este scrum. A fost afectată integral! Practic nu mai există! Era o pictură specială prin dimensiuni și prin faptul că acea lucrare a fost făcută într-o locuință. Picturi murale am mai întâlnit una, într-o casă a unui doctor faimos, semnată Marcel Chirnoagă, dar în rest nu prea am mai întâlnit, cel puțin în casele contemporane. Desigur, în palate, astfel de lucrări sunt frecvente și putem găsi multe cazuri în care pictori precum Mirea, Luchian sau Verona și-au pus amprenta și picturile pe multe tavane sau pereți ai unor palate deosebite și case speciale”, a declarat Eduard Uzunov.

În casa de la Izvorani se mai aflau o statuie a lui Sabin Bălașa, despre care toată lumea credea că este din marmură, dar era, de fapt, din plastic turnat, care a scăpat ca prin minune din flăcări, după ce planșeul pe care se afla s-a prăbușit în piscina goală de sub living, unul din puținele locuri din casă care nu au fost afectate de incendiu.

„Această sculptură este singura care mai există din toate operele de artă din casă și chiar dacă nu a fost afectată de flăcări, a fost afumată foarte puternic. Dacă ne îndreptăm atenția și către mobilier pot spune că toate piesele contemporane erau excepționale, de la canapelele și fotoliile și până la mesele și scaunele Poltrona Frau, care sunt de foarte, foarte bună calitate și extrem de scumpe. Mobilierul vechi Art Nouveau și oglinda spectaculoasă din casă fuseseră cumpărate de către familia Columbeanu de la un negustor de artă care mi-a povestit că piesele aparținuseră Elenei Lupescu”, a mai spus reprezentantul galeriei de artă Rotenberg-Uzunov.

Vila de lux a lui Irinel Columbeanu, scoasă la VÂNZARE şi la ÎNCHIRIERE. Cât costă să stai în Palatul de la Izvorani FOTO

Acesta spune că o estimare foarte exactă este greu de făcut, ținând cont de valoarea operelor de artă, mobilierului sau obiectelor de lux care mai erau în casă, unele semnate Andy Warhol, altele Versace sau Nemțoi. Se poate face însă „o evaluare ochiometrică”, după cum spune Eduard Uzunov, având în vedere că proprietatea era evaluată între 4,5 și 5 milioane de euro și fusese scoasă la vânzare pentru 3,9 milioane de euro.

„Acum, au rămas cei 10.000 de metri pătrați de teren, gardul spectaculos, care este, de asemenea foarte important, terenul de tenis și construcțiile anexe, care nu au fost afectate. Nu se poate spune același lucru și despre casă, în schimb! Dacă ar fi să forțez o evaluare, cu ochii minții, aș putea spune că distrugerile sunt de peste 2.000.000 de euro”, a conchis Eduard Uzunov.

Sursa: RomaniaTV

Articolul Ce a rămas din vila de lux a lui Irinel Columbeanu. Pagubă de peste peste 2.000.000 de euro! FOTOGRAFII înainte şi după incendiu! apare prima dată în US24.

%d blogeri au apreciat: