BREAKING NEWS: Klaus Iohannis, declaraţii de ultim moment, la Palatul Cotroceni LIVE TEXT şi VIDEO

loading...

Preşedintele Klaus Iohannis vasusţine miercuri la Palatul Cotroceni, de la ora 18.00, o conferinţă de presă, transmite Administraţia Prezidenţială.

Declaraţii live:

– Bună seara. Am înregistrat astăzi, din păcate, o nouă cifră record de infectări cu virusul Sars-Cov-2, și un număr semnificativ de decese provocate de Covid-19. Pandemia este încă departe de a se fi încheiat. Eliminarea treptată a multor restricții și reluarea activităților, concomitent cu apropierea sezonului rece, creează un context sensibil. Toate acestea generează îngrijorare și necesită atenție sporită. Sub nicio formă nu ne putem permite ca sistemul sanitar să fie nevoit să gestioneze o dublă epidemie, de  gripă și de Covid-19. Este fundamental să fim responsabili și prudenți. Să nu uităm că aceleași măsuri, masca, distanțarea, igiena mâinilor, ne pot feri și de virusul gripal și de alte viroze. Ele devin cu atât mai importante în săptămânile și lunile care urmează.

– La începutul săptămânii, au reînceput școlile. Nu peste tot, însă, unitățile de învățământ au beneficiat de resursele necesare pentru ca procesul educațional să se poată desfășura în condiții propice. Fac un apel la directori să se adreseze fără rezerve autorităților, cerându-le toate resursele și clarificările necesare. Mă refer la suplimentarea cu personal, inclusiv medical. 

– Le solicit tuturor primarilor, CJ și ISJ să soluționeze problemele din unitățile de învățământ. Totodată, am cerut guvernului să facă o evaluare completă la nivel național, să prezinte care sunt vulneralibitățile. Educația trebuie să continue, iar asta depinde de autoritățile naționale cât și cele locale.

– Pe 27 septembrie mergem la urne să-i alegem pe cei care vor conduce în următorii 4 ani comunitățile locale. Votul nostru decide cum se vor schimba localitățile în care trăim. Mergeți la vot și puneți ștampila pe cei care conduc bine. Acestea sunt esențiale, fiindcă rezultatul lor afectează viața de zi cu zi. Nu-i lăsați pe alții să decidă în locul vostru.

– În încheiere, am un mesaj pentru candidați. Chiar dacă această campanie este diferită, folosiți toate mijloacele de comunicare pentru a le prezenta proiectele românilor. Oamenii așteaptă soluții, nu atacuri sterile. Practicile toxice trebuie să rămână în trecut. Arătați-le oamenilor ce veți face pentru ei și convingeți-i să vă acorde încrederea. Lupta politică este, în primul rând, o luptă de proiecte pentru comunități.

Întrebări

De la începutul lunii august, şeful statului a avut săptămânal conferinţă de presă, ocazie cu care a oferit explicaţii pe tema traseismului, situaţiei din justiţie, cu predilecţie acţiunile şefei DIICOT, precum şi despre gestionarea pandemiei de COVID-19, organizarea alegerilor locale şi deschiderea anului şcolar care a avut loc luni.

Tot miercuri, Klaus Iohannis a promulgat Legea care modifică şi completează unele acte normative în materie electorală, transmite Administraţia Prezidenţială. Astfel, la alegerile parlamentare din 6 decembrie, românii pot vota pe parcursul a două zile, sâmbăta şi duminica.

Ieșirea șefului statului are loc în plin scandal legate de înregistrarea în care candidatul PNL și USR la Primăria Capitalei, Nicușor Dan, care intervenea la Primăria Sectorului 4 pentru un om de afaceri controversat.

De asemenea, cel mai mare număr zilnic de cazuri de COVID-19 de la declanşarea pandemiei a fost înregistrat miercuri, când Grupul de Comunicare Strategică a anunţat 1.713 cazuri noi de îmbolnăvire, totalul ajungând la 107.011. De asemenea, 49 de pacienţi infectaţi cu noul coronavirus au decedat, bilanşul fiind 4.285. 471 de persoane cu COVID-19 sunt internate la ATI

Sursa: RomaniaTV

Articolul BREAKING NEWS: Klaus Iohannis, declaraţii de ultim moment, la Palatul Cotroceni LIVE TEXT şi VIDEO apare prima dată în US24 NEWS.

%d blogeri au apreciat: