Atac terorist în Viena. Rabin: ”Mulți tineri erau la terase. Aceasta este ultima seară înainte de lockdown”

loading...

Austria intră de marți, 3 octombrie, într-un lockdown pe timp de noapte între orele 20.00 și 06.00, pe fondul pandemiei de coronavirus.

Mulți tineri se aflau la terase în momentul atacului terorist.

Rabinul Schlomo Hofmeister a declarat pentru The Associated Press că a văzut de la fereastra casei sale cel puțin o persoană trăgând cu arma asupra oamenilor care stăteau la terasele localurilor.

„Au tras în rafale chiar în afara clădirii noastre”, a spus Hofmeister. „Toate aceste baruri au mese afară. Această seară este ultima seară înainte de blocare”, a adăugat el, potrivit Daily Mail.

„Începând cu miezul nopții, toate barurile și restaurantele vor fi închise în Austria pentru următoarele patru săptămâni, și o mulțime de oameni ar fi dorit probabil să folosească această ocazie pentru o ultimă ieșire”, a mai spus rabinul.

Pe Internet au apărut mai multe filmări cu oameni care fug din calea atacatorilor și încearcă să găsească adăpost.

Cel puțin 15 persoane au fost rănite, dintre care șapte sunt rănite grav, în atacul armat din Viena. Un polițist a fost murit în schimbul de focuri și unul dintre atacatori a fost ucis.

Cancelarul austriac Sebastian Kurz a anunțat un lockdown pe timp de noapte între orele 20.00 și 06.00, cu câteva excepții. Cafenelele și restaurantele vor putea vinde doar produse ce pot fi luate la pachet; alte locuri cum ar fi săli de sport, muzee și teatre vor fi închise.

Școlile, magazinele și saloanele de coafor vor rămâne deschise. Noile măsuri se vor aplica de marți până la sfârșitul lunii noiembrie.

Sursa: Observator

Articolul Atac terorist în Viena. Rabin: ”Mulți tineri erau la terase. Aceasta este ultima seară înainte de lockdown” apare prima dată în US24.

%d blogeri au apreciat: